Versuri umoristice

 Spleen

(unora)

Basculați pe-o rână, cu privirea ştangă,
Conectați la vraja zilelor pierdute,
Zac în mahmureală, consumând virtute,
Verzi în epidermă şi în spirit - mangă,

Savurându-și pasa de nonintelect,
Levighează-n spume şi cu vlaga-n bot,
Se chircesc de junghiul ce-l nesimt în cot
Şi desfid durerea ce-o resimt în rect;

Morbul nepăsării, pe la ora şaişpe,
Rage-a desfătare, în demers cretin;
Singuri printre muze, ambră, Bach şi vin,
Lâncezesc platonic, li se rupe-n paişpe,

Basculați pe-o rână şi rânjind bovin...

S'am parol!

Io n-aș vrea, divo, să-ţi zdrelesc make-up-ul

Şi nici papițul ăla purpuriu,

Oricât de grav aș fi de dus cu capul

Şi-oricât de matolit ar fi să fiu;

Dar nu-ți mai afișa pe-aici satrapul

Fătat zbanghiu, dibaci în bisturiu,

Că ăsta-ți paradește, scurt, make-up-ul

Și-ți face și muștiucul plumburiu...

Iar de-mi lezezi afectul cu ketchup-ul

Mustind mocnit pe tenu-ți tuciuriu,

Chiar de-mi negativezi ca vârtecapul,

Tălâmb de-aș fi, sau super-răbduriu,

Tot vă zdrelesc, la ambii doi, make-up-ul!

Șprițuality

De treci, matol, pe strada mea,
Când felinarele se-aprind, 
Măcar o clipă nu mai bea,
Că pofte crunte mă cuprind;

Dispari, scutește-ne pe toți,
De moaca ta, pe stilul bot,
Și bagă mare, de mai poți,
Cu damful tău tentant cu tot...

Că de-o da Dumnezeu să dea
O jertfă cu trăscău și mol,
Cu zbânțuială și potol,

Vom da pe goarnă ce-om putea,
Vom face hăis, vom face cea 
Și-om va spre case-n... carambol.

Citadină

Și-au tras vecinii mei cu patrupezi 
cam maidanezi, 
un gard, de dai în bâlbă când îl vezi;

O babă, fostă sexy, libertină,
deloc blajină,
îl vede, în plin jogging, după cină

și trage câte o sperietură,
de dă-n bordură,
se hâțână și se proptește-n gură...

Să vezi, apoi, ultraj la Dumnezeu,
cu-atât tupeu
încât, pe bune, mă crucesc și eu.
................................................

Și uite-așa, în fiecare seară,
mereu mascară,
că am jurat c-o să mă car la țară;

Or fi, acolo, damfuri de joiană
și buruiană,
dar uiți, măcar, de proza (sub)urbană!


I.T.P.

Când acul ți-e pe roșu la alcool,
Iar esofagul ți se veștejește,
Când fatumul iți bate în bemol,
Și-o lume-n jurul tău se prăbușește,

Repede-te și bagă niște kile,
Semnează foaia, într-o crâșmă goală,
Ș-apoi, piano, că vreo două zile,
Nici cel mai pronto smurd nu te mai scoală...

În fine, când te pui din nou pe roate
Și scapi, cumva-cumva, de mahmureală,
Retras, discret, la baza ta zonală,

Repetă-n gând, cu-n gest de pietate,
Rostirea înțeleaptă, ancestrală,
Că orice cui de cui cu cui se scoate!